Home »

Galați: Arafat a verificat condițiile de infrastructură pentru operarea viitorului elicopter SMURD

Galați: Arafat a verificat condițiile de infrastructură pentru operarea viitorului elicopter SMURD

 

Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, a verificat, duminică, la Galați, dacă sunt îndeplinite condițiile de infrastructură pentru operarea viitorului elicopter SMURD care urmează să fie adus în județ cel mai probabil în luna aprilie.

Foto: AGERPRES ARHIVA /LIVIU SOVA 

Autoritățile locale au spus că vor asigura construcția unui hangar pentru elicopter, urmând ca locul de aterizare să fie cel folosit și în prezent pentru diverse transporturi aeriere, respectiv heliportul de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Galați.

Arafat a spus că elicopterul SMURD de la Galați va deservi atât județele învecinate — Brăila, Tulcea, Buzău, Vrancea—, dar și Republica Moldova, același tip de misiune transfrontalieră fiind asigurat și cu ajutorul elicopterului SMURD care deja se află la Iași.

Totodată, a adăugat secretarul de stat în MAI, amplasarea unui elicopter SMURD la Galați va ajuta la intervenții mai rapide pentru accidentele înregistrate pe Autostrada Soarelui.

De asemenea, a anunțat Arafat, în aprilie Ministerul Sănătății și MAI vor dota județul Cluj cu un elicopter SMURD, numărul aparatelor din țară urmând să ajungă la zece — opt elicoptere la Mureș, București, Arad, Iași, Constanța, Craiova, Cluj și Galați și două avioane, din care unul recent donat de omul de afaceri Ion Țiriac.

'Intervenția elicopterelor este gestionată la nivel național prin dispeceratele integrate — cel al Ambulanței și cel al Inspectoratului pentru Situații de Urgență — care deja funcționează în majoritatea localităților din țară. Și la Galați, dispeceratul integrat va începe să funcționeze, mai întâi la modul experimental, de săptămâna viitoare', mai spus Arafat.

AGERPRES/(AS — autor: Dan Paic, editor: Cristina Tatu)

2014-03-02 16:46:05
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!