Ziua limbii turce este sărbătorită la data de 5 iunie, fiind instituită prin Legea nr. 223/2016, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, la 16 noiembrie 2016.
Proiectul de lege privind instituirea acestei zile, iniţiat de către deputatul minorităţilor naţionale, Ibram Iusein, a fost adoptat de Senat la 5 aprilie 2016 şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, la 18 octombrie 2016.
Legea prevede ca, anual, cu prilejul acestei zile, în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii turce, să se organizeze manifestări culturale dedicate acestei sărbători. Acestea pot fi sprijinite logistic şi/sau financiar de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, dar şi de organizaţiile neguvernamentale interesate. De asemenea, în instituţiile de învăţământ în care se predă limba turcă, se pot organiza evenimente dedicate acestei sărbători.
Totodată, Societăţile Române de Radiodifuziune şi de Televiziune pot transmite, cu acest prilej, emisiuni ori aspecte de la aceste manifestări.
Limba turcă este membră a ramurii oguze a familiei limbilor turcice şi cea mai vorbită dintre acestea, potrivit informaţiilor prezentate pe site-ul Departamentului de Limbi Moderne şi Comunicare în Afaceri din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, dlmca.ase.ro. Oguza, limba-mamă a turcei moderne, a fost adusă în Anatolia din Asia Centrală în secolul al XI-lea, de turcii selgiuci. S-a dezvoltat în turcă osmană şi cuprindea multe împrumuturi de origine arabă şi persană. Turca a fost scrisă într-o versiune a alfabetului arab până în 1928, când Mustafa Kemal Atatürk, în cadrul demersurilor sale de modernizare a Turciei, a emis un decret care înlocuia alfabetul arab cu o versiune a alfabetului latin, folosită în prezent, cu scopul de a crea o legătură mai strânsă între scriere şi vorbire.
AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, editor: Daniel Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Home »
Ziua limbii turce
Ziua limbii turce
2019-06-05 09:30:00
AGERPRES
Comenteaza la aceasta stire!