Home »

Galaţi: Aproximativ 35.000 pachete de ţigări de contrabandă descoperite în caroseria unei autoutilitare

Galaţi: Aproximativ 35.000 pachete de ţigări de contrabandă descoperite în caroseria unei autoutilitare

Galaţi: Aproximativ 35.000 pachete de ţigări de contrabandă descoperite în caroseria unei autoutilitare
 

Un număr de 34.930 de pachete ţigarete netimbrate au fost descoperite, duminică, de poliţiştii gălăţeni în caroseria unei autoutilitare, iar şoferul acesteia a fost reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat pentru contrabandă cu ţigări, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Postului de Poliţie Oancea au oprit în trafic, pe DJ 242E, la ieşirea din comuna Oancea, o autoutilitară la volanul căreia se afla un bărbat, de 29 ani, cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească.

Cu ocazia controlului amănunţit al autoutilitarei, poliţiştii au constatat că suprafaţa care acoperea bena nu este din tablă, ci din material textolit, prins pe margini cu şuruburi. După desfacerea suprafeţei respective, în bena autoutilitarei au fost găsite 34.930 de pachete ţigarete netimbrate, de provenienţă Ucraina.

Ţigările au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar conducătorul auto, bănuit de săvârşirea infracţiunii de contrabandă, a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

AGERPRES/(AS - autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)

2019-05-05 13:18:46
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!